Clonazepam
Preț: 295.00 lei
Informații generale
Clonazepamul este un medicament tranchilizant din clasa benzodiazepinelor, cu afinitate pentru subunitățile α1 and α2 ale receptorului GABA-A, responsabil pentru efectul anxiolitic și anticonvulsivant1. Clonazepamul are și utilizare off-label ca monoterapie sau terapie adjuvantă în cadrul maniei, insomniei și a diskineziei tardive2.
După administrare orală, clonazepamul este absorbit în concentrații plasmatice maximale în decurs de 1 până la 4 ore, iar biodisponibilitatea este de 90%. Este metabolizat de citocromul P450, iar timpul de înjumătățire până la eliminare este de 30-40 de ore3.
Cromatografia de lichide cuplată cu spectrometria de masă în tandem este o tehnică folosită în vederea detectării în ser a numeroase clase de medicamente: antipsihotice, antidepresive, anticonvulsivante și anxiolitice4. La orice doză zilnică dată, concentrația plasmatică variază considerabil de la un pacient la altul. Aceste diferențe sunt atribuite variațiilor clearance-ului metabolic sau a respectării incomplete a regimului de dozare prescris5. Măsurarea clonazepamului în ser este folosită în vederea monitorizării complianței pacientului la tratament și a posibiliei toxicități a medicamentului6.
Recomandări pentru determinarea clonazepam
- Monitorizarea eficienței terapeutice
- Evaluarea unei posibile toxicități a medicamentului
Pregătire pacient – Sângele trebuie preluat imediat înainte de următoarea doză programată (minim 12 ore după ultima doză)6
Specimen recoltat – sânge venos6
Recipient de recoltare – vacutainer roșu fără anticoagulant6
Prelucrare necesară după recoltare – în termen de 2 ore de la recoltare, specimenul trebuie centrifugat6.
Volum probă – minim 0.6 mL6
Cauze de respingere a probei – specimen icteric6
Stabilitate probă – Recomandat la temperaturi cuprinse intre 2-8°C timp de 14 zile. La temperatură ambientală pentru 72 de ore. La congelator pentru 28 de zile6.
Metodă – Cromatografie lichidă/spectrometrie de masă în tandem7
Valori de referință
Anticonvulsiv: 20-70 ng/mL
Anxiolitic: 4-80 ng/mL
Limite și interferențe
Nu se utilizează un vacutainer cu gel, pentru recoltarea sângelui venos. Utilizarea lor este contraindicată datorită absorbției lente a medicamentului de către gel7.
Bibliografie
- Dokkedal-Silva V, Berro LF, Galduróz JCF, Tufik S, Andersen ML (2019). Clonazepam: Indications, Side Effects, and Potential for Nonmedical Use. Harv Rev Psychiatry.;27(5):279-289. doi: 10.1097/HRP.0000000000000227.
- Basit H, Kahwaji CI. (2021). Clonazepam. In: StatPearls [Internet]. Treasure Island (FL): StatPearls Publishing; PMID: 32310470 [on-line]: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK556010/ (Accesat al data de 11.01.2022)
- Song L, Liu F, Liu Y, Zhang R, Ji H, Jia Y. (2018). Clonazepam add-on therapy for refractory epilepsy in adults and children. Cochrane Database Syst Rev.;5(5):CD012253. doi: 10.1002/14651858.CD012253.pub2. Update in: Cochrane Database Syst Rev. 2020 Apr 20;4:CD012253.
- Domingues DS, Pinto MA, de Souza ID, Hallak JE, Crippa JA, Queiroz ME. (2016). Determination of Drugs in Plasma Samples by High-Performance Liquid Chromatography-Tandem Mass Spectrometry for Therapeutic Drug Monitoring of Schizophrenic Patients. J Anal Toxicol.;40(1):28-36. doi: 10.1093/jat/bkv107.
- Kacirova I, Grundmann M, Silhan P, Brozmanova H. (2016). A Case Report of Clonazepam Dependence: Utilization of Therapeutic Drug Monitoring During Withdrawal Period. Medicine (Baltimore).;95(9):e2881. doi: 10.1097/MD.0000000000002881.
- Mayo Clinic. Mayo Medical Laboratories. Test Catalog. [on-line]: https://www.mayocliniclabs.com/test-catalog/overview/65044#Overview (Accesat la data de 18.12.2021).
- Labcorp Tests. Clonazepam [on-line]: https://www.labcorp.com/tests/071712/clonazepam (Accesat la data de 11.01.2022).
Produsul a fost adăugat în coș
În plus, ai la dispoziție 30 de zile pentru a veni la recoltare.