înapoi la lista
Distrofie musculara oculofaringiana tip 1 - testare genetica
Inchide
Informații generale: Distrofie musculară oculofaringiană tip 1 - testare genetică
Distrofia musculară oculofaringiană (OPMD – oculopharyngeal muscular dystrophy) este o boală neuromusculară ereditară, cu debut tardiv, caracterizată prin ptoză palpebrală progresivă, disfagie și slăbiciune musculară proximală. Debutul bolii are loc, de regulă, în decada a cincea sau a șasea de viață, iar evoluția este lent progresivă. Primele manifestări clinice sunt reprezentate de ptoza bilaterală și disfagie, care pot apărea consecutiv sau concomitent și tind să se agraveze progresiv. Disfagia afectează inițial ingestia alimentelor solide, iar ulterior poate interesa și lichidele, fiind asociată cu episoade de aspirație și pneumonie de aspirație. Pe măsura progresiei bolii, apare slăbiciunea musculaturii proximale, predominant la nivelul centurilor scapulară și pelvină, care poate limita mobilitatea. Unii pacienți dezvoltă, de asemenea, limitarea mișcărilor globilor oculari, modificări ale vocii și atrofie linguală. În majoritatea cazurilor, speranța de viață este normală, însă complicațiile disfagiei pot reprezenta o cauză importantă de morbiditate.
Majoritatea cazurilor de distrofie musculară oculofaringiană sunt determinate de variante patogene ale genei PABPN1 (Distrofie musculară oculofaringiană tip 1), care codifică o proteină nucleară implicată în poliadenilarea ARN-ului mesager. La nivelul exonului 1 al genei se află o secvență repetitivă de trinucleotide de tip GCN, care codifică un tract de polialanină alcătuit, în mod normal, din 10 aminoacizi alanină.
Mecanismul molecular al bolii constă în expansiunea acestei secvențe repetitive, determinând alungirea tractului de polialanină la 11–18 aminoacizi alanină. Majoritatea alelelor patogene conțin 13 aminoacizi alanină și sunt asociate cu transmiterea autozomal dominantă a bolii. Expansiunea determină formarea unor incluziuni intranucleare în fibrele musculare, caracteristice bolii.
Există o asociere între dimensiunea expansiunii și severitatea fenotipului, expansiunile mai mari fiind, în general, asociate cu un debut mai precoce și o evoluție clinică mai severă. Rareori, distrofia musculară oculofaringiană poate fi moștenită autozomal recesiv, fiind determinată de homozigoția pentru expansiuni de dimensiuni reduse, care determină, de regulă, un fenotip mai puțin sever decât formele autozomal dominante.
Diagnosticul molecular se bazează pe identificarea expansiunii secvenței repetitive din exonul 1 al genei PABPN1, confirmând diagnosticul clinic și permițând identificarea membrilor familiei aflați la risc.
*Deși aproape toate cazurile sunt determinate de variante patogene ale genei PABPN1, a fost descrisă și o formă rară de distrofie musculară oculofaringiană (OPMD de tip 2), cauzată de variante patogene ale genei HNRNPA2B1.
Specimen recoltat – sânge venos
Recipient de recoltare – vacutainer ce conține EDTA ca anticoagulant
Cantitate recoltată – 4 mL sânge
Stabilitate probă – 7 zile la temperatura camerei sau 3 săptămâni la 2-8ºC
Metoda – Secvențiere Sanger – exon 1 al genei PABPN1
Testarea va fi efectuata numai după consimțământul informat al pacienților.
Referințe:
https://www.omim.org/entry/164300
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK1126/
Vezi tot conținutul
Vezi mai puțin
