Hemocromatoza ereditara - secventiere completa gena HFE

Informații generale: Hemocromatoza ereditara - secventiere completa gena HFE

Context clinic

Hemocromatoza ereditară reprezintă cea mai frecventă afecțiune genetică a metabolismului fierului, caracterizată prin absorbția intestinală excesivă și acumularea progresivă a acestuia în diferite organe, în special la nivel hepatic, pancreatic, cardiac și endocrin. Depunerea tisulară progresivă a fierului determină leziuni oxidative și disfuncție de organ, manifestările clinice apărând de regulă în decada a patra–a șasea de viață la bărbați și după menopauză la femei, din cauza pierderilor fiziologice de fier din perioada fertilă. În absența diagnosticului și tratamentului precoce, supraîncărcarea cu fier poate evolua către ciroză hepatică, carcinom hepatocelular, diabet zaharat, cardiomiopatie, aritmii și artropatie.

Aproximativ 80–90% dintre cazurile de hemocromatoză ereditară sunt determinate de variante patogene ale genei HFE. Gena HFE, localizată pe brațul scurt al cromozomului 6 (6p22.2) codifică o proteină membranară din familia complexului major de histocompatibilitate de clasa I, implicată în reglarea homeostaziei fierului prin controlul sintezei hepcidinei, principalul hormon responsabil de metabolismul fierului. În condiții fiziologice, proteina HFE interacționează cu receptorul pentru transferină (TfR1 și indirect TfR2), contribuind la detectarea nivelului circulant al fierului și la reglarea expresiei hepcidinei. Variantele patogene ale genei HFE determină scăderea producției de hepcidină, ceea ce conduce la creșterea activității feroportinei și la absorbția intestinală excesivă a fierului, cu acumularea progresivă a acestuia în țesuturi.

Hemocromatoza asociată modificărilor genei HFE are transmitere autozomal recesivă, cea mai frecventă cauză fiind homozigoția pentru varianta c.845G>A, p.(Cys282Tyr) (C282Y). Această variantă este responsabilă pentru majoritatea cazurilor de hemocromatoză ereditară întâlnite la populațiile de origine nord-europeană și prezintă penetranță incompletă, astfel încât numai o parte dintre indivizii homozigoți dezvoltă manifestări clinice semnificative. O a doua variantă frecvent întâlnită este c.187C>G, p.(His63Asp) (H63D), care, în forma homozigotă sau în heterozigoție compusă cu C282Y, poate favoriza acumularea moderată de fier, însă are o penetranță clinică semnificativ mai redusă. Varianta c.193A>T, p.(Ser65Cys) (S65C), este rar asociată cu supraîncărcarea cu fier și este considerată un factor de susceptibilitate doar în asociere cu alte variante patogene sau cu factori de risc dobândiți.

Diagnosticul genetic este recomandat la pacienții cu suspiciune de hemocromatoză ereditară, în special în prezența unei saturații a transferinei persistent crescute, de peste 45%, asociată cu valori crescute ale feritinei serice, după excluderea cauzelor secundare de supraîncărcare cu fier. Identificarea unor variante patogene bialelice ale genei HFE, fie în stare homozigotă (pentru varianta C282Y) sau heterozigoției compusă (C282Y/H63D), în context clinic și biologic sugestiv, susține diagnosticul de hemocromatoză ereditară și permite inițierea precoce a tratamentului prin flebotomii terapeutice, măsură care previne apariția complicațiilor ireversibile și este asociată cu un prognostic favorabil atunci când este inițiată înaintea dezvoltării afectării de organ.

Deși majoritatea cazurilor sunt determinate de variante ale genei HFE, un procent redus de pacienți prezintă forme non-HFE de hemocromatoză ereditară, cauzate de variante patogene în gene implicate în reglarea metabolismului fierului, precum HJV, HAMP, TFR2 sau SLC40A1. Aceste forme sunt considerabil mai rare, au mecanisme moleculare distincte și pot prezenta un debut precoce sau un model diferit de transmitere, fiind investigate în special la pacienții cu supraîncărcare severă cu fier și rezultate negative la analiza genei HFE.

Limitarile testarii: Testarea cuprinde doar gene HFE, nu cuprinde alte posibile motive genetice de hemocromatoza, precum mutatii in alte gene.

În contextul diagnosticului molecular, secvențierea genei HFE permite identificarea variantelor patogene și probabil patogene asociate hemocromatozei ereditare, reprezentând metoda de elecție pentru confirmarea diagnosticului la pacienții cu suspiciune clinică și biochimică, precum și pentru evaluarea membrilor familiei aflați la risc. Utilizarea tehnicilor de secvențiere oferă avantajul detectării atât a variantelor frecvente, cât și a variantelor rare ale genei HFE, facilitând o caracterizare moleculară completă și un management personalizat al pacienților.

Condiții de recoltare

Pregătire pacient

Nu este necesară

Specimen recoltat – sânge venos 

Recipient de recoltare – vacutainer ce conține EDTA

Cauze de respingere a probei – folosirea heparinei ca anticoagulant; probe coagulate sau hemolizate; volum insuficient; contaminarea probei

Stabilitate probă – 7 zile la 2-8ºC 

Metoda – PCR și secvențiere bidirecțională a regiunii codante și a joncțiunilor exon-intron a genei HFE

Interpretarea rezultatelor

Secvențierea genei HFE permite identificarea variantelor patogene și probabil patogene asociate hemocromatozei ereditare, reprezentând metoda de elecție pentru confirmarea diagnosticului la pacienții cu suspiciune clinică și biochimică, precum și pentru evaluarea membrilor familiei aflați la risc.

Testarea va identifica mutațiile genei HFE asociate cu diagnosticul hemocromatozei ereditare. Pacienții pot fi fără mutații detectabile, cu o mutație în stare heterozigotă (purtători sănătoși), cu o mutație în stare homozigotă (afectați) sau cu două mutații heterozigote, care pot fi localizate în cis (pe același cromozom) sau în trans (pe cromozomi diferiți). Atunci când mutațiile sunt în trans, pacientul este denumit heterozigot compus și poate dezvolta boala.

Ex rezultat: Exon 2 Schimb nucleotidic:c.187C>G p.(His63Asp) Status: heterozigot

Rezultatele se vor interpreta de medicul genetician în cadrul unui consult genetic.

Limitările testării

În situația identificării a două variante diferite în stare heterozigotă, metoda utilizată nu poate determina dacă acestea sunt localizate în cis (pe același cromozom) sau în trans (pe cromozomi diferiți). Pentru stabilirea configurației variantelor și evaluarea corectă a riscului clinic, se recomandă testarea părinților sau a altor membri relevanți ai familiei.
Testarea analizează exclusiv gena HFE și nu include alte cauze genetice ale hemocromatozei ereditare, determinate de variante patogene în alte gene implicate în metabolismul fierului. Prin urmare, un rezultat negativ nu exclude complet existența unei forme genetice de hemocromatoză.

Testarea va fi efectuata numai după consimțământul informat al pacienților.

Bibliografie: 

1. https://omim.org/entry/235200
2. https://medicover-genetics.com/product/hereditary-hemochromatosis-core/
3. https://medicover-genetics.com/product/hereditary-hemochromatosis-extended/