f233 Ovomucoid, IgE specific

Informații generale f233 Ovomucoid, IgE specific

Alergia la ou este una dintre cele mai frecvente alergii alimentare la copii, cu o prevalență estimată între 1,3–1,6% în populația pediatrică, fiind rară la adulți, unde incidența este sub 0,25%. 

Ovomucoidul (Gal d1) reprezintă unul dintre cei mai importanți alergeni din albușul de ou, constituind aproximativ 11% din totalul proteinelor acestuia. Datorită structurii sale stabile, ovomucoidul este rezistent atât la căldură, cât și la digestia enzimatică, ceea ce explică persistența potențialului alergenic chiar și după prepararea termică a oului.

Sensibilizarea la Gal d1 apare predominant în primii ani de viață. Studiile indică faptul că între 43 și 78% dintre copiii alergici la ou prezintă IgE detectabile pentru această componentă, iar sensibilizarea poate fi identificată încă din primele luni de viață. La adulți, alergia la ou este rară, fiind de regulă depășită în copilărie, deși sensibilizarea imunologică este mai frecvent întâlnită decât boala clinic manifestă.

Ovomucoidul este strâns asociat cu formele persistente de alergie la ou și cu reacțiile la produsele din ou gătit. Determinarea IgE specific față de Gal d1 permite diferențierea între alergia limitată la ou crud și formele mai severe, caracterizate prin reacții și la ou preparat termic. Nivelurile crescute de IgE specific sunt corelate cu un risc mai mare de persistență a alergiei și cu apariția reacțiilor severe, inclusiv anafilaxia, în timp ce valori scăzute pot sugera dezvoltarea toleranței la produse din ou fiert sau copt. Majoritatea epitopilor implicați în legarea IgE sunt liniari, fapt ce explică rezistența proteinei la denaturare termică și digestivă.

Manifestările clinice ale reacțiilor mediate de IgE includ simptome cutanate precum urticaria, eczemele și angioedemul, manifestări gastrointestinale precum crampele abdominale și vărsăturile, simptome respiratorii precum wheezingul și rinoreea, precum și, în cazuri severe, anafilaxia. Ovomucoidul joacă un rol central în patogeneza alergiei la albușul de ou, în special în reacțiile la oul preparat termic. Evoluția naturală a alergiei presupune adesea apariția inițială a toleranței față de oul bine gătit sau copt, iar ulterior, la unii pacienți, și față de oul crud.

Din punct de vedere imunologic, ovomucoidul poate prezenta reactivitate încrucișată cu proteinele din albușul altor păsări, precum curcanul, rața, gâsca sau pescărușul. De asemenea, similitudinea structurală cu ovoinhibitorul de pui poate determina reacții încrucișate mediate de anticorpi anti-ovomucoid.

Procesul de diagnostic al alergiei la ou are în vedere  testarea componentelor moleculare, iar determinarea IgE specific față de Gal d1 oferă o acuratețe superioară față de testarea IgE pentru extractul total de ou. Acest test poate ghida decizia efectuării provocărilor alimentare orale cu ou crud sau gătit și contribuie la evaluarea prognosticului alergiei. Nivelurile de IgE specific variază în funcție de forma oului consumat, valorile mai mici fiind asociate cu toleranța la produsele gătite sau coapte. Copiii cu alergie persistentă prezintă niveluri semnificativ mai crescute de IgE specific față de Gal d1 comparativ cu cei cu alergie tranzitorie, ceea ce face din această determinare un instrument util pentru monitorizare și pentru evaluarea riscului de reacții severe.

Expunerea principală la ovomucoid este prin ingestie. Managementul clinic implică evitarea strictă a ouălor și a produselor care le conțin, monitorizarea periodică a nivelurilor de IgE specifice și evaluarea controlată a toleranței la ou gătit sau copt. Dezvoltarea toleranței la ou crud este mai rară și survine de regulă mai târziu. Ovomucoidul reprezintă astfel un marker valoros pentru screeningul formelor persistente de alergie la ou și pentru aprecierea riscului de reacții la ou preparat termic, susținând deciziile clinice privind necesitatea testelor de provocare orală.

Pregătirea pacientului: 

nu este necesară respectarea condițiilor à jeun (pe nemâncate), nu e necesară întreruperea tratamentului cu antihistaminice.

Recipient de recoltare: vacutainer fără anticoagulant, cu/fără gel separator 

Specimen recoltat: sânge venos

Cantitate necesară: 1 mL ser

Cauze  de respingere a probei: ser intens hemolizat,lipemic sau puternic contaminat bacterian

Stabilitate probă: serul este stabil 7 zile refrigerat la 2-8°C, termen îndelungat la – 20°C. A se evita congelarea și decongelarea repetată.

Metodă: FEIA

Vezi tot conținutul

Vezi mai puțin