Coxiella burnetii-serologie

Informaţii generale Coxiella burnetii-serologie

Febra Q este o zoonoză determinată de Coxiella burnetii, o bacterie Gram negativă obligatoriu intracelulară. Infecţia este contractată de om prin inhalarea de aerosoli sau praf contaminat, de la animale domestice infectate (vite, oi şi capre). Mai rar, transmiterea se poate face prin muşcatura de căpuşă, ingestia de lapte nepasteurizat şi derivate ale acestuia sau de la om la om1;2.

Clasificată iniţial ca o specie a genului Rickettsia, Coxiella burnetii este recunoscută astăzi ca un microorganism din grupul gamma al Proteobacteriilor. Tehnicile moleculare au evidenţiat o omologie cu Legionella pneumophilae, de asemenea membră a aceluiaşi grup taxonomic1.

Rezistenţa la căldură, agenţii chimici şi deshidratarea permit supravieţuirea îndelungată a bacteriei în afara organismului gazdă3.

Infecţia devine simptomatică doar la jumătate din pacienţii infectaţi. Forma acută de boală Q debutează cu febră, frisoane, transpiraţii, mialgii, tuse neproductivă, stare de rău general. Febra persistă de obicei 1-2 săptămâni. Aproximativ 30-50% din pacienţii cu infecţie simptomatică dezvoltă pneumonie. Rareori, boala poate să îmbrace o formă cronică severă, caracterizată prin endocardită, hepatită cronică şi sindromul de oboseală cronică.

Deoarece simptomele clinice sunt nespecifice, diagnosticul se stabileşte numai pe investigaţii de laborator1;2.

Ca orice bacterie Gram negativă, Coxiella burnetii prezintă ca factor de virulenţă un lipopolizaharid ce este responsabil de asemenea şi de variaţia de fază antigenică ce survine în cursul evoluţiei infecţiei1;3. Această diferenţă antigenică este importantă pentru diagnostic, fiind utilă în diferenţierea infecţiei acute de cea cronică:

• în formele acute de boală, predomină anticorpii îndreptaţi împotriva antigenelor de fază II, putând fi depistaţi începând cu cea de a 2-a săptămână de boală; deşi în probele recoltate mai târziu se poate înregistra şi o creştere a anticorpilor faţă de antigenele de fază I, titrul anticorpilor faţă de antigenele de fază II este mai mare;
• în infecţia cronică situaţia este inversă, demonstrându-se în serul pacienţilor o creştere marcată a anticorpilor faţă de antigenele de fază I;
• în cazurile de hepatită cronică granulomatoasă titrurile anticorpilor IgG şi IgM atât faţă de antigenele fază I cât şi faţă de antigenele de fază II sunt crescute semnificativ, însă titrul anticorpilor faţă de antigenele de fază II este mai mare sau cel puţin egal cu cel al anticorpilor faţă de antigenele de fază I;
• în endocardită se înregistrează de asemenea titruri mari de anticorpi, titrul anticorpilor faţă de antigenele de fază I fiind de obicei mai mare decât cel al anticorpilor faţă de antigenele de fază II3.

Pregătire pacient

nu este necesară.

Specimen recoltat – sânge venos.

Recipient de recoltare – vacutainer fără anticoagulant cu/fără gel separator.

Prelucrare necesară după recoltare – se separă serul prin centrifugare.

Volum probă –  2 mL ser.

Cauze de respingere a probei – specimen intens hemolizat, lipemic sau care nu a fost păstrat în condiții optime.

Stabilitate probă – serul separat este stabil 3 săptămâni refrigerat la 2-8ºC; 6 luni congelat la -20ºC.

Metodă – IFT.

Valori de referinţă Coxiella burnetii-serologie

Rezultatele sunt exprimate sunt formă de titruri :

• Coxiella burnetii IgG faţă de antigenele de fază I: <1:64
• Coxiella burnetii IgM faţă de antigenele de fază I: <1:24
• Coxiella burnetii IgG faţă de antigenele de fază II: <1:64
• Coxiella burnetii IgM faţă de antigenele de fază II: <1:24

Interpretarea rezultatelor

Obţinerea unor titruri de anticorpi de fază I mai mari  sau egale cu cele ale anticorpilor de fază II este sugestivă pentru infecţia cronică sau pentru faza de convalescenţă a febrei Q.

Obţinerea unor titruri de anticorpi faţă de antigenele de faza II mai mari sau egale cu cele ale anticorpilor faţă de antigenele de fază I indică o infecţie acută/activă.

Un rezultat negativ face improbabilă infecţia cu Coxiella burnetii. Totuşi dacă este suspectată o febră Q în stadiu precoce se recomandă retestarea peste 2-3 săptămâni.

În febra Q se întâlnesc în mod obişnuit titruri de anticorpi IgG ≥ 1/128 faţă de antigenele de ambele faze. Anticorpii IgG apar precoce în cursul infecţiei; anticorpii IgG de fază II ating un maximum în săptămâna 8 după care persistă în titruri ridicate mai mult de 1 an. Anticorpii IgG de fază I urmează o dinamică similară, însă titrurile acestora sunt mult mai scăzute, astfel că uneori pot fi detectaţi numai în perioada de convalescenţă.

În febra Q se întâlnesc de obicei titruri de anticorpi IgM ≥ 1/64. Anticorpii IgM apar precoce în cursul infecţiei; anticorpii IgM de fază II ating un maximum în săptămâna 3 după care scad progresiv până în săptămâna 14 când se obţin titruri foarte mici. Anticorpii IgM de fază I urmează o dinamică similară, însă titrurile acestora sunt mult mai scăzute, astfel că uneori pot fi detectaţi numai în perioada de convalescenţă3.

Limite şi interferenţe

Răspunsul serologic variază în funcţie de stadiul infecţiei. Probele recoltate foarte devreme în cursul infecţiei pot să nu deceleze anticorpi astfel că este necesară repetarea recoltării peste 2-4 săptămâni3.

Bibliografie

1. Cleveland KO, Lacasse A, Cunha AB. Q Fever. www. emedicine.medscape.com. August 2013. Ref Type: Internet Communication.

2. Woldehiwet Z. Q Fever (Coxiellosis): Epidemiology and Pathogenesis. Res.Vet.Sci. 77(2), 93-100. 2004. Ref Type: Journal (Full)

3. Mayo Clinic, Mayo Medical Laboratories. Reference Laboratory Services for Health Care Organizations. Q Fever Antibody, IgG and IgM, serum. www.mayomedicallaboratories.com. 2014. Ref Type: Internet Communication.

4. Laborator Synevo. Referinţele specifice tehnologiei de lucru utilizate. Ref Type: Catalog

Vezi tot conținutul

Vezi mai puțin